Construit între 1898 și 1907, în mijlocul unui oraș cuprins de febra înnoirilor de la începutul secolului XX, Palatul Mihail se detașează prin detaliile de execuție, ce au distincția unei bijuterii migălos meșteșugite. Sunt reflectate astfel pretențiile și statutul social ale unuia dintre cei mai bogați oameni ai vremii, precum și ambiția și spiritul de concurență care l-au ajutat să facă avere. Astfel că, dacă Ghe. Grigore Cantacuzino, supranumit ”Nababul”, în București și consilierul regal Vălimărescu, pe aceeași stradă, încredințaseră construcția caselor lor faimosului arhitect Albert Galleron, ce proiectase, printre alte edificii importante din Regat, Ateneul Român, Constantin Mihail, nu s-a lăsat mai prejos. A apelat la un alt nume celebru în epocă: Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale și  autorul Palatului Regal, al Palatului Fundației Universitare ”Carol I”, al Palatului CEC, ș.a.

                 

                     Palatul în 1911                                                          Fațada muzeu după restaurare în 2014

  

     Reflectând tendința dominantă a vremii, aceea a unui eclectism ce îmbina cu succes rigoarea academismului francez cu elemente de baroc târziu, planul construcției prezintă multe similarități cu cel al Palatului Cheverny de pe Valea Loarei, recunoscut ca exemplu de echilibru și eleganță arhitectonică. Detaliile exteriorului, precum ornamentele de pe fațadă, ancadramentele ferestrelor și feroneria balcoanelor,  pregătesc ochiul privitorului pentru interiorul cu adevărat grandios. În holul de onoare, în saloanele de primire, precum și în cel de muzică, în sufragerii, dar și în toate celelalte spații, fără destinații mondene, materialele de construcție erau de cea mai bună calitate: marmură de Carrara, cristal de Murano, oglinzi venețiene, feronerie decorativă, mătase de Lyon, stucaturi aurite, piese de mobilier și obiecte de artă, procurate în bună parte de la Viena, prin intermediul bogatei familii Dumba, cu care Constantin Mihail se înrudea de aproape. Dar nu numai aceste etaloane ale luxului impresionează. Trebuie amintite luminatoarele și ferestrele largi,  proiectate pentru a oferi spațiului multă lumină naturală, precum și dotările tehnice ce țin de confortul locuinței, excepționale pentru acea perioadă, printre care curentul electric și încălzirea centrală de ”tip roman”, cu conducte amplasate în pereți și podea. Palatul numără 29 de camere (plus depedințe) dintre care cea mai spectaculoasă este Sala Oglinzilor.

     Inaugurat în 1909 de către cei doi fii, Nicolae și Jean, întrucât Constantin Mihail murise cu un an înainte, Palatul și-a început misiunea de reprezentare, pentru care fusese destinat încă de la început. Jean Mihail, era cultivat și avea vederi largi. Studiase Dreptul la Paris, dorind să se dedice unei cariere politice. Fiind un membru marcant al înaltei societăți și făcând parte din cercul restâns al Curții, găzduiește Familia Regală la palat în 1913, cu prilejul inaugurării monumentului ”Asta-i muzica ce-mi place”, intitulat astfel după replica lui Carol I, la auzul loviturilor de tun cu care a debutat Războiul de Independență din 1877. Monumentul a fost distrus imediat după venirea la putere a comuniștilor.

     Doi ani mai târziu, tot la palat, sunt primiți Regele Ferdinand și Principesa Maria, care împreună cu generalul Averescu făceau o vizită Spitalului Militar din Craiova.

     În 1936, Jean Mihail, ultimul descendent al familiei, moare, lăsând prin testament întreaga sa avere statului român. Și era vorba de o avere impresionantă, având în vedere că, în perioada crizei economice din 1929-1933 el a girat cu ea o parte din imprumuturile contractate de statul român la bănci din străinătate. Gestul său reflectă un înalt simț civic și un patriotism de cea mai nobilă factură, astfel încât edificiul a rămas în conștiința publică sub numele de Palatul Jean Mihail.

     La începutul Celui de Al Doilea Război Mondial, când România a adăpostit cu generozitate refugiați polonezi, la palat au fost găzduiți președintele Poloniei, Ignacy Moscicki, împreună cu familia sa și mareșalul Edward Rydz-Śmigly, comandantul-șef al forțelor armate poloneze. Tot aici, în 1940, s-a semnat între România și Bulgaria, Tratatul de la Craiova, privind cedarea Cadrilaterului.

Palatul a fost deschis pentru prima oară publicului între 24 și 31 octombrie 1943, cu prilejul ”Săptămânii Olteniei”, eveniment aflat sub patronajul Fundației Culturale Regale și cu prilejul căruia au fost expuse pentru prima dată la Craiova, câteva dintre operele lui Constantin Brâncuși (Cap de băiat, Cap de fată și Sărutul)

     Între 1945 și 1950, Palatul a devenit sediul ARLUS (Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică), apoi al Comitetului Regional al PMR din Oltenia, al cărui secretar era Nicolae Ceaușescu (probabil motive de ordin sentimental l-au determinat ulterior pe acesta, după ce devenise Secretar General al PCR și Președinte RSR, să decidă păstrarea și restaurarea imobilului, după ce fusese grav afectat în timpul cutremurului din 1977).

                                   

                  Vedere din strada Romul în anii 50                                                     Vedere exterioară după

                                                                                                                                cutremurul din 1977 

 

     Din 1954, ca urmare a deciziei de înființare a unei colecții de artă, clădirea a fost transferată în patrimoniul Sfatului Popular Orășenesc, devenind sediu al Muzeului de Artă din Craiova.

     A fost mutată aici o parte din Pinacoteca ”Alexandru și Aristia Aman, cuprinzând pe lângă bibliotecă, piese de mobilier și tablouri de școală olandeză, flamandă, italiană și franceză  din perioada sec. XVII-XiX, pictură și grafică de Theodor Aman, artă decorativă românească și străină. Patrimoniul acesteia se îmbunătățise în perioada interbelică prin achiziții făcute de primăria orașului și prin donațiile făcute de marile familii boierești din Craiova: Mihail, Romanescu, Cornetti, Glogoveanu, ș.a. Achizițiile au continuat în perioada postbelică și au fost efectuate transferuri de la Muzeul Național de Artă și din fondurile centrale ale statului. În prezent, patrimoniul Muzeului este constituit din peste 8000 de lucrări de artă europeană și românească. Sunt cuprinse cele mai ilustre nume ale picturii și sculpturii românești: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Eustațiu Stoenescu, Ion Țuculescu, Gheorge Anghel, Dimitrie Paciurea. Cele mai valoroase dintre piesele deținute de muzeu sunt șase dintre lucrările titanului artei moderne universale, Constantin Brâncuși: Vitellius, Cap de fată, Cap de băiat, Fragment de tors, Domnișoara Pogany și Sărutul.